„Toate fetele” este noua piesă lansată de Sore, un imn al fetelor, o melodie plină de energie și poftă de viață.
„Mi-am dorit o piesă pentru toate fetele, să le ridice la dans și să le exprime gândurile. Noi toate ne dorim să fim apreciate și puse pe primul loc, ne dorim atenție, vrem să fim ascultate atunci când avem lucruri de povestit, vrem un umăr pe care să ne punem capul atunci când suntem obosite. Toate fetele își doresc să fie apreciate pentru ceea ce sunt, iar acum există și melodia care să spună categoric, lucrul acesta”, spune Sore.
Videoclipul a fost regizat de Ionuț Trandafir, cu care artista a colaborat și pentru clipul pieselor „Dintr-o mie de femei” și „Sărută-mă și taci”. Filmat pe litoral, clipul surprinde o gașcă de fete care sunt actrițe principale pe plaja, pe barca sau în van-ul cu care au ajuns la mare. Puse pe distracție, dar și hotărâte când iubesc.
„Toate fetele” este cel de-al treilea single lansat anul acesta de către Sore, în care femeia are rolul principal. Piesa este produsă în studiourile HaHaHa Production și a fost compusă de Sore, Vlad Popescu și Șerban Cazan, iar textul este semnat de Sore, Ana Maria Stancu și Vlad Popescu.