Videoclipul a fost filmat în Chișinău și regizat de Guz împreună cu Octavian „Kobzzon” Malai. „Prea fin, prea dulce” a strâns deja aproape 3 milioane de vizualizări în mai puțin de o lună de la lansarea versiunii audio.

Despre colaborarea cu Guz, Irina Rimes spună că se cunosc „de foarte mult timp. Eram sigură că se va întâmpla ceva în viața asta care ne va aduce împreună pentru a cânta ceva frumos. Cel mai mult mi-a plăcut că am reușit să mă pliez ușor pe o piesă pe care n-am scris-o eu, dar în care m-am regăsit din punctul de vedere al mesajului și-al interpretării”.

 

Guz este un interpret din Republica Moldova, devenit cunoscut și în România odată cu piesa „Prefer”, extrasă de pe primul album din cariera lui, „Colecționez suflete”. Acesta a fost lansat în toamna anului 2017. Până în prezent, „Prefer” are peste 12,7 milioane de vizualizări pe YouTube. La sfârșitul anului trecut, Guz a lansat cel de-al doilea album, „Inimă de piatră”.

La sfârșitul anului 2018, Irina Rimes a lansat cel de-al doilea material discografic din cariera sa, cartea-album „COSMOS”, în cadrul unui spectacol muzical la Teatrul de Operetă Ion Dacian.

Printre hiturile semnate de ea se numără: INNA („Cum ar fi”), Raluka („Ieri Erai”), Antonia („Dor de tine”), Alina Eremia („Poartă-mă”) sau Andra („Sunt puternică”).