Într-un interviu pe care l-a acordat pentru emisiunea Vorbește lumea, de la Pro TV, cântăreața Antonia a vorbit despre cei trei copii ai săi, transmite libertatea.

Despre Maya, fiica sa din mariajul cu Vincenzo Castellano, Antonia a spus: „Maya e din ce în ce mai mare. Chiar povesteam că se uită deja la tutoriale de machiaj pe Youtube. Mă uimește. Eu ce sfaturi îi dau? Să nu se machieze prea devreme… Glumesc. N-am ce sfaturi să îi dau. O las să experimenteze, să se joace”.

Antonia a făcut declarații și despre cei doi băieți pe care îi are cu Alex Velea. „Akim e bine, și el din ce în ce mai măricel. Îl apreciază foarte mult pe fratele lui mai mare și face tot ce face Dominic”, a spus ea. „Ne dorim să stăm cât mai mult timp cu copiii, astfel că ne organizăm timpul astfel încât să avem un echilibru între familie și muncă. Aproape de fiecare dată ne iese bine. Dar mai sunt momente când muncim mai mult și copiii stau cu bunicii. Slavă Domnului că avem ajutor”, a încheiat Antonia.

Antonia este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Artista formează un cuplu cu Alex Velea de mai mulți ani. Din povestea lor de iubire s-au născut doi băieți: Dominic și Akim. Antonia mai are o fiică, Maya, din mariajul cu Vincenzo Castellano.