Odată cu revenirea sa în showbiz și succesul înregistrat cu piesa „Te las cu inima”, a crescut popularitatea, dar și tarifele pentru concertele susținute de Cleopatra Stratan.

Astfel, artista în vârstă de 15 ani percepe, actualmente, pentru un concert de 30 de minute un onorariu de 4000 de euro, dacă este în aer liber, şi 5000 de euro pentru concertele private. În cazul în care concertele se desfăşoară în afara oraşului Chişinău, Cleopatra solicită decontarea transportului, două bilete de avion sau bani pentru fiecare kilometru parcurs şi a cazării (două camere single), notează click.ro, citat de timpul.md.

În 2014, presa română scria că tariful Cleopatrei și al tatălui său, Pavel Stratan, se micșorase de aproape trei ori, de la 10.000 de euro la 3500 de euro.

Primul album al Cleopatrei Stratan se intitulează „La vârsta de trei ani”. Ea a ajuns și în Cartea Recordurilor Guiness, fiindu-i oferite șase premii. La începutul anului 2009, redactorii site-ului Oddee.com au clasat-o în primele zece locuri ale copiilor minune din lume, Cleopatra obținând poziția cu numărul 4.