Dacă e iarnă, să fie și în muzică! Alexandra Ungureanu lansează melodia pentru care a colaborat cu actorul Marius Manole. „Iarna mea” este o poveste magică electro-pop cu un mood urban și elemente din folclor. Muzica este compusă de artistă împreună cu Sebastian Lazar și Vlad Mazarel, textul este scris de Ionuț Petică, iar videoclipul, regizat de către Raluca Netca.

„Mi-am dorit să mai adaug în repertoriu niște cântece noi potrivite perioadei sărbătorilor de iarnă, care este preferata mea din an. De fiecare dată ascult cu plăcere colindele tradiționale românesti sau pe cele din repertoriul internațional, pe care le știe toată lumea, dar parcă e loc și de ceva nou. „Iarna mea” este o poveste de iubire între realitate și magie ce are ca fundal iarna. Ea îl cere înapoi pe iubitul plecat, îi face vrăji de dragoste ce leagă pe vecie. Piesa combină influențe tradiționale, ca linie melodică și tex cu un sound urban, fresh. Așadar, îi multumesc poetului Ionuț Petică pentru acest text minunat! Sunt foarte încântată și onorată de colaborarea cu Marius Manole, e o voce care transmite multă emoție de la respirație până la strigăt, e un artist care mă inspiră foarte mult”, mărturisește Alexandra Ungureanu, citată de rador.ro.

În urmă cu mai puțin de două luni, Alexandra Ungureanu a lansat „Vântule”, piesa inspirată din experiențele și trăirile personale ale artistei. În aprilie 2018, a colaborat cu Marius Moga pentru „Bate, bate”, single ce explorează un sound future-pop cu subtile influente etno și recompune o imagine nouă a esteticii autentic românești.